Miercuri, 31 martie, la „Moldexpo” a fost inaugurată expoziţia internaţională specializată „MOLDAGROTEH”. Organizator al expoziţiei, e Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, care a urmărit nu numai scopul demonstrării rezultatelor, cum se făcea altă dată, ci şi cel al asistenţei practice pentru producătorii agricoli. Această idee a fost accentuată în alocuţiunea domnului Valeriu Cosarciuc, Ministru al Agriculturii şi Industriei Alimentare, rostită la ceremonia de deschidere a expoziţiei. Dumnealui a menţionat, că la acest început al lucrărilor de primăvară, fermierii au posibilitatea să ea cunoştinţă, şi, poate, chiar, să procure aici cele mai performante şi mai diverse mijloace tehnice pe care le au pus-o la dispoziţie cele 130 de firme participante la expoziţie din ţara noastră, precum şi din Austria, Germania, Romănia, Italia, Turcia şi Ucraina.
Oferta expoziţională a inclus cele mai noi şi mai eficiente modele de tehnică şi maşini agricole de prelucrat solul, de semănat, de irigat, pentru plantaţiile de viţă de vie, legumicultură, protecţia plantelor, ultimele elaborări pentru sectorul zootehnic, utilaje pentru întreprinderile mici de procesare, piese de schimb, accesorii, precum şi îngrăşăminte, mijloace de protecţie a plantelor şi alte multe lucruri atât de necesare pentru o agricultură performantă.
Şi fiindcă accentul la acestă expoziţie s-a pus pe aspectul practic, vom menţiona, că de de această dată prelegerile, explicaţiile şi incursiunile specialiştilor au purtat nu tenta teoretică de altă dată, ci un caracter aplicativ, de real folos pentru fermieri. Se referă aceasta, în primul rând, la explicaţiile, expuse cu lux de amănunte la seminare de către reprezentanţii ministerului de resort şi a Agenţiei de Intervenţie şi Plăţi pe marginea Regulamentului de Subvenţionare a Agriculturii în anul 2010. În cadrul acestor seminare, cei care au avut dorinţă şi interes, au aflat multe lucruri utile despre irigare, la acest compartiment fiind prezentate comunicările: „Perspectivele de dezvoltare a irigării în R. Moldova”,”Sporirea productivităţii câmpurilor prin implementarea metodelor de irigare prin picurare, aspersiune de tip Centr – LINIAR” şi „Actualitatea utilizării tehnologiilor de economisire a resurselor hidroenergetice în sectorul agrar”.
De reţinut şi un alt moment, care, deasemenea, s-a anuţat în premieră la această expoziţie – concursul „Util pentru Moldova”. Scopul acestei acţiuni este unul practic: de a găsi soluţii adecvate la problemele de dotare tehnică şi tehnologică a agrobusinessului din ţara noastră. Învingătorilor concursului li se va conferit premiul „Grand Prix”,trofee de aur, argint şi bronz. Numele celor desemnaţi pentru aceste distincţii le vor fi anunţate în informaţia respectivă, care va fi plasată pe site-ul nostru, la încheierea expoziţiei.