În cadrul zilei de audienţă cu cetăţenii în teritoriu ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare Valeriu Cosarciuc s-a deplasat la Cantemir unde a participat la o întrunire a producătorilor agricoli şi fermierilor din raion.
Dl Cosarciuc a informat asistenţa despre măsurile întreprinse de minister în scopul revigorării ramurii de bază a economiei republicii şi facilitării activităţilor întreprinse de către agenţii economici din acest domeniu. Dat fiind interesul sporit al asistenţei pentru suportul financiar acordat de stat în anul curent, ministrul a prezentat o informaţie detaliată privind noul Regulament de subvenţionare, insistând asupra condiţiilor stipulate în acest document, care, s-au dovedit a fi acceptabile pentru majoritatea agricultorilor, aceştia urmând doar să manifeste mai multă iniţiativă în accesarea mijloacelor destinate agriculturii.
Printre problemele, de care se confruntă agenţii economici din partea locului, semnalate de către mai mulţi vorbitori, este reparaţia sistemelor şi a digurilor lacurilor pentru a crea posibilitatea de extindere a suprafeţelor irigate.
Dl Cosarciuc a promis că se va implica în soluţionarea problemei, cu antrenarea în acest proces şi a colegilor de la Ministerul Mediului de competenţa cărora ţine gestionarea şi întreţinerea bazinelor acvatice. Preţurile exagerat de mari la seminţe şi îngrăşăminte minerale este o altă problemă, semnalată de agricultori. Ea, în opinia ministrului ar putea fi soluţionată, cel puţin parţial, prin fondarea de către fermieri a unor cooperative de întreprinzător, care prin marketing profesional ar asigura procurarea acestor produse la un preţ mai scăzut.
Ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare a răspuns la alte multe întrebări ale celor prezenţi la întrevedere, ca mai apoi să ţină şi o audienţă de câteva ore cu cetăţenii din localităţile acestui raion, care au solicitat implicarea ministrului în rezolvarea problemelor de ordin economic şi social.
Serviciul de presă MAIA