Centrul Informațional Agricol +373 22 50 20 20
Linia anticorupție +373 22 23 23 94

TĂIEREA POMILOR DE SPECII SÂMBUROASE



Tăierea pomilor de prun.

Prunul este o specie de talie mijlocie şi în funcţie de soi şi portaltoi pomii ating înălţimea de 3-4 m. Prunul fructifică pe buchete de mai, ramuri mixte şi anticipate. De asemenea pe spini, pinteni şi smicele. în funcţie de ramurile de rod caracteristice, soiurile de prun se divizează în cele ce rodesc preponderent pe buchete de mai (Anna Spath, Stanley) şi pe ramuri mixte (Tuleu gras). Odată cu îmbătrânirea buchetelor de mai scade productivitatea lor, iar fructele obţinute sunt mici şi de calitate inferioară. Ramurile mixte lungi se arcuiesc sub greutatea fructelor fonnând arcade de rod (Anna Spath).

Cea mai răspândită coroană este piramida natural ameliorată cu mare volum şi coroana semiaplatizată.

Pomii în perioada de rodire realizează creşteri abundente, iar fructificarea sporeşte de la an la an. în perioada dată se efectuează tăierea de întreţinere a coroanei. în cazul în care ramurile de prelungire ale şarpantelor formează muguri floriferi pe toată lungimea, ele se scurtează la 1/3- 1/2 . Dintre ramurile anticipate, de regulă florifère se reţin cele de vigoare mijlocie şi mare. Dacă prelungirile ramurilor de schelet diferenţiază muguri de rod spre vârf ele se menţin nescurtate pentru a garnisi şi 1/3 mijlocie şi cea bazală. apoi scurtarea se efectuează în anul următor.

În perioada de plină rodire pomii realizează creşteri moderate, rodirea se intensifică şi pentru a menţine echilibrul fiziologic tăierea devine mai accentuată. După 4-5 ani de fructificare, ramurile de garnisire trebuie reîntinerite prin scurtarea lor la 2-3 ramificaţie laterală, iar dacă lipsesc, la 2-3 formaţiuni de rod situate la bază sau la cep în zona mugurilor dorminzi.

Soiurile ce fructifică preponderent pe buchetele de mai scheletul degarnisit se scurtează pe lemn de 3-4 ani deasupra unei ramuri tinere, viguroase suprimându-se cele cu un potenţial productiv slab.

În perioada de mare producţie se impune anual normarea încărcăturii cu rod. în cazul pomilor cu încărcătură de muguri floriferi mică (sub 15 buc. m/l ramură) şi creşteri anuale de peste 60 cm lungime, tăierea se reduce la suprimarea ramurilor anuale viguroase cu poziţie necorespunzătoare.

Dacă încărcătura de muguri floriferi este mare, iar lungimea ramurilor anuale de prelungire este mai mică de 30 cm, se scurtează toate ramurile de semischelet şi cele mixte supraîncărcate cu muguri de rod. Se elimină lemnul pe care s-au obţinut 2-3 recolte, se reînnoiesc ramurile arcuite sub greutatea rodului.

Tăierea pomilor de cais.

Caisul tânăr realizează creşteri viguroase şi lăstarii de prelungire a şarpantelor depăşesc frecvent lungimea de 1 m şi formează 1-2 generaţii de lăstari anticipaţi. Caisul fructifică pe ramuri buchet şi ramuri mixte lungi. Ramurile mijlocii şi scurte sunt puţin productive.

Caisul este o specie cu lemn fragil şi pentru consolidarea scheletului se recomandă coroana piramidă neetajată la care primele ramuri de schelet să fie dirigate pe direcţia rândului.

La pomii tineri ramurile mixte se scurtează la 1/3-1/4 din lungime când au peste 60 cm. Pentru normarea încărcăturii de rod se suprimă ramurile înserate pe laturile superioare şi inferioare ale şarpantelor şi subşarpantelor. Soiurile ce fructifică preponderent pe buchete de mai ramurile mixte se scurtează la 40-45 cm pentru o mai bună ramificare. Dacă lungimea este mai mică de 40 cm ramurile se supun unor răriri.

După 4-5 fructificări ramurile de rod se epuizează, vigoarea de creştere a pomilor scade, centrul coroanei se degarniseşte şi începe rodirea periodică. Pentru evitarea acestui fenomen şi menţinerea pomilor într-o stare fiziologic activă tăierea se face în funcţie de tipul de fructificare.

La soiurile cu rodire preponderentă pe ramuri mixte se scurtează 1/3 din ramurile de semischelet în lemn de 2-3 ani deasupra unei ramuri bine dezvoltate şi cu poziţia favorabilă pentru reluarea procesului de creştere. Dacă aceste ramificări lipsesc tăierea ramurilor se efectuează la un cep de 5-10 cm. ramurile mai în vârstă de 4 ani se suprimă înlocuindu-se cu noi ramuri anuale prezente în apropierea lor. Ramurile mixte din coroană se răresc la 12-15 cm şi se scurtează la 60 cm când depăşesc lungimea de 70 cm.

Pentru soiurile ce fructifică pe buchetele de mai, acestea din urmă se răresc la 8-10 cm prin suprimarea celor mai bătrâne de 5 ani. Ramurile de semischelet se scurtează în lemn de 4 ani deasupra unei ramificări sau la un cep de 10-15 cm. în felul dat pe parcursul la 4 ani se realizează o reînnoire totală a formaţiunilor de rod. Ramurile mixte de vigoare mijlocie se răresc la 15-20 cm şi nu se scurtează.

În cazul degerării a 50-60% din mugurii de rod de pe ramurile mixte producţia de fructe nu se ,i:e::ează negativ, fiindcă se realizează o normare naturală a rodului. Indiferent de lung:mei ramurilor mixte, ele nu se scurtează.

Mai trebuie de avut în consideraţie că mugurii de rod de pe ramurile anticipate şi de pe valul al do;.ea de creştere al ramurilor anuale lungi sînt mai rezistenţi la ger şi, fiindcă înfloresc mai târziu, scapă de brume. De aceea, ramurile anticipate suficient de viguroase se lasă întregi, dar se răresc la 15-20 cm.

Cînd şarpantele se degarnisesc şi ramurile anuale amplasate în partea lor bazală sînt puţine şi scurte, atunci, avînd în vedere capacitatea mare de regenerare din muguri dorminzi, se răreşte coroana în partea superioară, permiţînd astfel energiei solare să pătrundă în partea ei inferioară, pentru a provoca pornirea mugurilor dorminzi în vegetaţie. Tot în vederea regarnisirii scheletului, la suprimarea unei ramuri anuale sau de semischelet, tăierea se face cu 1-5 mm deasupra inelului. Din mugurii dorminzi de pe cepurile lăsate apar lăstari viguroşi.

Când lungimea ramurilor anuale nu depăşeşte 15-20 cm şi recolta scade evident se aplică tăierile de reîntinerire care constau în reducţia ramurilor de schelet şi semischelet pe lemn de 4-5 ani.

Tăierea pomilor de cireş.

Cireşul este o specie cu capacităţi de lăstărire slabă şi care rodeşte pe ramuri buchet, ramuri mijlocii şi lungi. Ramurile buchet trăiesc şi fructifică mai mult de 10 ani, ceea ce duce la o degamisire mai lentă a ramurilor. Pornind de la portul natural al pomilor, inclusiv şi fenomenul de etajare a ramurilor pentru cireş se recomandă piramida etajat-rărită.

Întrucât ramurile anuale ce apar pe şarpante şi subşarpante sunt de regulă dispuse câte 3-5 în etaje naturale se alege cea de prelungire şi 1-2 laterale din care se vor forma elementele de semischelet

Volumul tăierilor la cireş este mai mic comparativ cu celelalte specii. Tăierea de fructificare la pomii tineri este redusă la minimum. Sunt scurtate prelungirile anuale ale semischeletului pentru obţinerea unui număr mai mare de ramuri de rod viguroase şi se elimină ramurile anuale din etajele formate natural, care sunt orientate în interiorul coroanei.

Numărul mare de ramuri amplasate spre vârful şarpantelor se răresc şi se scurtează cele rămase la 1/4-1/3 din lungimea lor pe măsură ce pomii îmbătrânesc şi se supraîncarcă cu buchete de mai. în rezultatul acestui fenomen are loc egalizarea creşterilor vegetative care se dezvoltă sub formă de rozete. Evitarea acestui neajuns şi menţinerea unei fructificări normale are loc numai atunci când lungimea ramurilor anuale este de 30-40 cm. Aceste creşteri anuale se obţin numai atunci când se face reîntinerirea eşalonată a semischeletului garnisit cu buchete de mai în curs de epuizare prin reducţia lui în lemn de 4-5 ani în funcţie de vigoarea de creştere.

În ceilalţi ani se elimină ramurile frânte, concurente, verticale, care îndesesc coroana. De asemenea se intervine cu tăieri de scurtare a ramurilor anuale la 1/3-1/4 din lungimea lor dacă este mai mare de 50 cm.

Ramurile lacome se taie la 8-10 muguri pentru a le transforma în ramuri de rod.

Fiindcă capacitatea de regenerare a cireşului este foarte mică ramurile de rod din zona expusă degarnisirii nu se suprimă şi nu se scurtează la cep de înlocuire.

De asemenea nu se scurtează şi nu se suprimă ramurile mai groase de 6 cm în punctul tăierii pentru a nu produce răni generatoare de gome.

Cu diminuarea creşterilor vegetative la pomii de cireş se aplică tăieri de reducţie mai severe a şarpantelor şi subşarpantelor.

Tăierea pomilor de vişin.

Vişinul în comparaţie cu cireşul este o specie mai puţin viguroasă, însă coroana este mai deasă datorită prezenţei lăstarilor anticipaţi şi capacităţii de ramificare mai mare.

Vişinul fructifică pe buchetele de mai, ramuri mixte şi ramuri plete. După raportul ramurilor de rod soiurile de vişin se divizează în 2 grupe:

  1. Arboriscente (Crişana, Şpanca raneaia) ce fructifică pe buchete de mai.
  2. Arbustiforme (Podbelischi, Raneaia 2, Oblacinscaia etc.) ce fructifică pe ramuri plete.

Soiurile arborescente se conduc după forma piramidă natural ameliorată cu mare volum, au acelaşi sistem de tăiere de fructificare ca la cireş numai că ramurile buchet au o durată de viaţă mai scurtă 2-5 ani, ceea ce ne permite de a efectua reducţia scheletului la lemn de 3-4 ani. Ramurile lungi se scurtează dacă depăşesc 60 cm. o parte din ramurile ce cresc în locuri nefavorabile în coroană se scurtează ori se suprimă.

Soiurile arbustiforme se conduc după forma piramidă natural ameliorată cu mare volum, iar cele cu lemn fragil după forma piramidă neetagată. Soiurile date au un grad mai mare de ramificare faţă de soiurile arborescente. Ramurile plete la care aproape toţi mugurii axiali sunt de rod iar cei terminali vegetativi după fructificare se degarnisesc complect deplasându-se la periferie. Pentru prevenirea acestui fenomen ramurile se scurtează deasupra unui mugure vegetativ sau a unei ramificaţii apărute la bază. Se recomandă la 1/3 din ramurile anuale care au lungimea sub 25 cm să fie scurtate deasupra unui mugure vegetativ situat spre baza lor. Aceasta permite a avea pe fiecare şarpantă ramuri plete în alternanţă cu ramuri noi.

Întreţinerea pletelor ramificate se face în 2-3 ani consecutiv pentru a nu diminua mult producţia de fructe. Dacă pletele sunt dese se răresc la 15-20 cm pentru crearea condiţiilor favorabile de lumină şi hrană celor rămase. In perioada diminuării creşterilor vegetative pomilor de vişin li se aplică tăieri de reducţie conform regulilor în vigoare.

Tăierea pomilor de piersic.

Pomii de piersic în formă naturală formează coroane globuloase şi recolta se obţine pe ramuri mixte, salbe şi buchete de mai. O productivitate mai sporită se înregistrează la ramurile mixte lungi şi mijlocii. Piersicul fiind o specie iubitoare de lumină se conduce după sistemul deformare vas ameliorat.

Scopul principal al tăierii piersicului este de a înlocui ramurile ce au fructificat cu alte ramuri mixte, de a le rări la distanţa de 20-25 cm şi a le suprima pe cele ce îndesesc coroana sau fructifică slab.

Pomii de piersic din anul doi după plantare necesită tăieri de fructificare. Există mai multe metode de tăiere a piersicului pe rod:

Metoda clasică constă în scurtarea ramurilor mixte necesare pentru rodire la 6-8 grupuri de muguri floriferi de la baza lor. Tot din ramurile mixte laterale se formează cepuri cu lungimea de 2-3 muguri vegetativi. La fiecare cep trebuie să rămână 2-3 ramuri de rod. Celelalte ramuri şi ramurile situate pe partea superioară şi inferioară a şarpantelor şi subşarpantelor se suprimă. De asemenea se suprimă salbele şi buchetele de mai dacă sunt suficiente ramuri mixte. Când nu se poate asigura formarea recoltei pe ramurile mixte, ramurile salbă şi buchetele de mai se reţin în coroană şi se expun tăierilor.

Cepurile, lăsate cu scopul de a obţine lăstari de înlocuire pentru recolta anului următor, deseori se usucă sau produc lăstari de vigoare slabă. De aceea, se consideră că cepurile nu sînt necesare. Totodată, fructele situate pe ramurile mixte scurtate sînt slab colorate, fiind umbrite de lăstarii viguroşi ce cresc deasupra lor.

Prin metoda dată se asigură o normare a recoltei şi o regarnisire mai bună a bazei scheletului, însă metoda dată cere un volum mare de muncă calificată, produce răni numeroase care servesc ca porţi de infecţie, recolte moderate. Se recomandă de efectuat în livezile de piersic fără irigaţie.

Metoda modernă constă în reţinerea pentru rodire a ramurilor mixte cu o lungime de 40- 60 cm şi la intervalul de 20-30 cm una de alta, fără a fi scurtate. Se suprimă ramurile mixte de prisos şi se scurtează cele cu lungimea mai mare de 60 cm. Dacă cantitatea de ramuri mixte este suficientă salbele, buchetele de mai se suprimă. în cazul când pomul nu are ramuri mixte suficiente se reţin salbele, ramuri buchet şi anticipate viguroase cu muguri de rod. Se recomandă de aplicat metoda aceasta de tăiere în livezile cu irigaţie.

In scopul înlocuirii semischeletului în curs de epuizare se reţin şi se orientează în spaţiile libere toate ramurile lacome ca anticipate. La sfârşitul perioadei de maximă rodire, pentru refacerea capacităţii de ramificare a pomilor ramurile mixte care se răresc nu se suprimă, dar se scurtează la 3-4 muguri de la bază.

Pentru normarea producţiei la piersic se consideră că este necesar să se suprime de la 50 pînă la 70% din ramurile de rod. Intensitatea de tăiere depinde de fertilitatea solului, condiţiile de creştere şi de destinaţia producţiei.

La pomii degarnisiţi sau care tind spre degamisire, se face o tăiere de reducţie a sceletului la lemn de 2-3 ani. Aceste tăieri aduc la apariţia de noi lăstari din muguri dorminzi la baza ramurilor de schelet.

Ex.: C. Dadu, doctor habilitat în ştiinţe agricole, conferenţiar.